Sfânta Mânăstire a Sfintei Treimi

Deasupra unei impunătoare și gigante stânci, cu o formă specială, la nord-vest de Sfântul Ștefan, se deosebește Mânăstirea Sfântei Treimi, aflată la o altitudine de 535 metri.

Mențiunea scrisă cea mai veche, referitoare la funcționarea organizată aici de viață monahală, apare în manuscrisul secolului al XIV-lea (sub porunca lui Simeon Ureș, anul 1362). Conform tradiției locale, ctitorul Mânăstirii de la mijlocul secolului al XV-lea, este considerat cuviosul Dometie.

La intrarea în Mânăstire, în partea stângă, se află un minunat paraclis închinat Sfântului Ioan Botezătorul, ce este o rotondă săpată în stâncă (biserică circulară). Conform inscripției existente, acest paraclis a fost refăcut și pictat cu fresce de înaltă artă picturală în anul 1682, pe cheltuiala Ieromonahilor Damian, Iona și Partenie.

Katholikonul Mânăstirii, închinat Sfintei Treimi, se află în partea de nord-vest al stâncii și a fost zidit în anul 1475/6. Din punct de vedere arhitectural, biserica este zidită în ritm bizantin cu patru coloane în formă de cruce și turlă octagonală, la care ulterior s-a adăugat pronaosul cu o boltă mai joasă.

Frescele naosului și ale Sfântului Altar au fost pictate în anului 1741, în vremea Starețului Partenie, de frații pictori: Antonie preotul și laicul Nicolae. Se păstrează și picturi mult mai vechi. În anul 1689 la vestul naosului principal a fost adăugat pronaosul interior destul de larg, cu o boltă semisferică întinsă. Pictura lui s-a desăvârșit în anul 1692, de pictorii Ioan și Atanasie Rizou.

În anii grei ai ocupației italo-germane au fost luate așezământului podoabele sfinte. Din fericire majoritatea manuscriselor au fost transformate, prin grija marelui bizantinolog N.Bei, la Mânăstirea Sfântului Ștefan, unde se păstrează până astăzi. Numărul manuscriselor salvate se ridică la 48.