MONAHISMUL METEORITIC ȘI MĂRTURIA LUI DE-A LUNGUL VEACURILOR
Puterea generatoare ce a contribuit la realizarea minunii deasupra acestor aspre și uriașe stânci ale câmpiei Thessaliei, a fost iubirea pentru Dumnezeu și viața de nevoință monahală. Monahismul este cea mai înaltă expresie de viață ascetică. Este afierosirea desăvârșită a persoanei umane Sfintei Treimi. Este mimarea iubirii divine a Îngerilor în cântarea lor de laudă, în ascultarea față de Dumnezeu, precum și în lucrarea de slujire a sufletelor, deacea viața monahală a fost numită ʺpetrecere îngereascăʺ. Întreaga viață a monahului este deschiderea totală a sufletului față de Dumnezeu și împlinirea poruncilor Lui, este lupta continuă pentru sfințire și rugăciune neîncetată. Monahul, fie muncește, fie cercetează sfintele scripturi, fie se liniștește, strigă neîncetat din adâncul inimii către Dumnezeu pentru mântuirea întregii lumi.
De-a lungul veacurilor mânăstirile Meteorei au constituit sălașuri de sfințire pentru mulțime de monahi, răscruci de întâlnire a credinței și culturii, tezaure de valori și virtuți ale spiritului elin-ortodox. La acestea s-au adăugat, într-o armonie absolută, bogăția nedescrisă a naturii cu discreta intervenție, plină de discernământ spiritual al omului, căutarea spirituală și dedicarea lui Dumnezeu cu filocalia și cultura, duritatea vieții ascetice cu finețea artei și sensibilitatea creației artistice, dar care se realiza întotdeauna spre slava Creatorului Atoțiitor.
În același timp lupta de nevoință monahală s-a întâlnit cu eroismul, spiritul ascetic cu renunțarea jertfelnică de sine și cu slujirea aproapelui, care căuta sprijin duhovnicesc în aceste cetăți ale Ortodoxiei. Astfel mânăstirile Sfintei Meteora au constituit străjeri și păzitori neclintiți ai tradiției neamului și Bisericii. Au devenit școli pentru copiii familiilor creștine înrobite și refugiu pentru cei prigoniți, au constituit centre de într-ajutorare materială și spirituală pentru luptătorii patriei și totodată școli de adevărată sfințire și mântuire a sufletelor.
Așezămintele sfinte ale Meteorei cu prețioasa lor tradiție ascetică, cu mulțimea sfinților ce au trăit pe aceste stânci, prin viața lor deosebită liturgică și mulțimea sfintelor moaște, care se păstrează aici ca niște comori neprețuite, constituie focarele vii ale spiritualității ortodoxe.
În ultimele cinci decenii, datorită rugăciunii, a spiritului de muncă și a dăruirii, prin ostenelile neobosite și drastice ale virtuoșilor stareți și călugări ce locuiesc aceste sfinte mânăstiri, precum și prin colaborarea de excepție cu Direcția Serviciilor Arheologice, s-au realizat impresionante și monumentale restaurări ale mânăstirilor Meteorei. S-a reușit întreținerea picturilor și a tezaurului bizantin, precum și amenajarea spațiului înconjurător, astfel încît, sânt socotite astăzi la nivel mondial, una dintre destinațiile cele mai interesante și atrăgătoare din punct de vedere spiritual și artistic.
Obștile mânăstirești ale Sfintei Meteora duc, în primul rând, o viață liturgică bisericească, slujesc cu dragoste și sensibilitate vizitatorilor numeroși, întrețin și păstrează cu deosebită grijă locul acesta. Se ocupă cu pictura bizantină, brodatul cu fir de aur, cu micrografia, adică împodobirea manuscriselor, cu fabricarea lumânărilor de ceară curată, a tămâiei și a icoanelor, precum și cu grădinăritul și albinăritul. Se dăruiesc de asemenea studiului, alcătuind texte istorice, teologice și imnografice. Dar cel mai important, încearcă să dea mărturia vie a credinței în Hristos, într-o perioadă seacă din punct de vedere spiritual, lipsită de orice identitate etnică și religioasă, perioadă marcată de o criză adâncă la nivelul valorilor economice, spirituale și duhovnicești. Obștile se luptă pentru păstrarea testamentului prețios al credinței Ortodoxe și a tradiției noastre bogate, pentru a-l promova ca pe un tezaur neprețuit omului încercat contemporan și ca pe o propunere de trăire vie și adevărată.
